Ciuc Summer Fest 2010
Posted By Maria on July 15, 2010
De câţiva ani, Bucureştiul s-a obişnuit ca pe timp de vară să nu doarmă, ba dimpotrivă: organizatorii serioşi au reuşit ca, timp de mai multe ediţii să întreţină interesul publicului pentru muzică, prin contractarea unor artişti care, doar cu câţiva ani înainte ar fi părut de neatins.
Ediţiile din 2007, 2008 ale Bestfest-ului, de exemplu, i-au adus pe scenele de la Romexpo pe Faithless, Marlyn Manson, Wu Tang Clan, Pink, Judas Priest, Alanis Morisette, Cypress Hill, Unkle, Manu Chao, iar anul trecut chiar Carlos Santana a adunat peste 40.000 de persoane în spaţiul festivalului. Trupe din România au avut, totodată, posibilitatea de a susţine un recital pe o scenă mare, experienţă de bază pentru orice artist care doreşte să atingă un anume nivel în industria muzicală modernă.
Cu toate criticile care ar putea fi aduse organizării, publicităţii omniprezente şi atmosferei de „mici şi bere”, Bestfest-ul devenise un reper pentru Capitală. S-a produs astfel un dezechilibru atunci când Emagic a anunţat anularea ediţiei 2010, datorită crizei economice. Soluţia, pentru a nu scufunda în linişte oraşul în luna iulie, se numeşte Ciuc Summer Fest!
Timp de trei zile, la Zone Arena – acolo unde, nu demult a concertat şi Bob Dylan – Ciuc Summer Fest propune un melanj stilistico-valoric între vedetele autohtone ale scenelor de rock, indie şi electro şi artişti internaţionali precum Faithless – a treia oară în concert în România – colectivul Pink Martini de inspiraţie jazz, areal clasic şi pop de modă veche şi bluesmanul Gary Moore. Din partea românilor – Urma, EMIL, Şuie Paparude, Viţa de vie, Les Elephantes Bizarres, Brum Conspiracy, sunt doar câteva dintre numele alese pentru a reprezenta mişcarea urban muzicală.
Biletele sunt destul de scumpe, în condiţiile economice actuale….cei care chiar doresc să participe la un concert sau chiar la întreg festivalul, dacă nu şi-au procurat deja cartonul care le permite întrarea, o pot face şi la intrarea în Zone Arena.
Ciuc Summer Fest promite să fie exact ce se anunţă în titlu: un festival de proporţii, de vară, de sorbit.
Maria Balabaş este unul dintre acele personaje pe care nu ştii exact cum să le defineşti: mai mult fragment decât linie continuă, mai multă culoare decât metodă de lucru. Părinţii i-au spus: „muzică”! şi de atunci, într-un fel sau într-altul, sunetele i-au ordonat vârstele (altfel, ideile sale asupra propriei persoane par destul de năstruşnice, în lumina trecerii vremii)... Mai întâi a cântat la pian, cândva la chitară, după aceeea s-a aşezat la masa de scris despre muzică, apoi a tăiat benzile de magnetofon în radio, de curând s-a aşezat în faţa tastaturii, cu căştile pe urechi, cu softul în faţă şi microfonul alături.... da, da, a avut coroniţă, a fost şefă de an, a purtat pantaloni rupţi şi a trecut de la părul lung la părul foarte scurt, a ascultat Beethoven tot în acelaşi timp în care mergea la concerte rock; cu timpul – i se pare că devine tot mai înţeleaptă şi dezvoltă o pasiune pentru experimental – muzică de improvizaţie şi colaje de sunete... descoperă viaţa oraşului în care trăieşte, prin experienţa primită în călătorii şi discuţiile cu cei din jurul ei... este adepta fuziunii genurilor muzicale şi îi plac colaborările adevărate dintre artişti din medii sociale şi culturi diferite. Nu crede în rivalitate; are un frate şi câţiva prieteni buni; este vegetariană; în ultima vreme citeşte cărţi de istorie şi de ecologie acustică şi încearcă să se implice în programe sociale. Face şi fotografii. Din când în când mai publică un articol. A primit şi premii. Pur şi simplu îi place să lucreze în radio.
Comments
Leave a Reply